Ce spune premierul Cîţu despre îngheţarea salariilor bugetarilor când datoria publică atinge 50% din PIB

Ce spune premierul Cîţu despre îngheţarea salariilor bugetarilor când datoria publică atinge 50% din PIB

Datoria publică a României a ajuns la 49,7% din PIB şi există o prevedere în legea responsabilităţii fiscal-bugetare prin care, dacă aceasta depăşeşte 50%, Guvernul trebuie să vină cu un program prin care îngheaţă salariile din sectorul public. Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că reglementarea este o “recomandare” şi că “vom vedea când ajungem la 50%”.

„Să ajungem la 50% întâi. Este vorba de estimări deocamdată. Datoria, ca procent din PIB, are două elemente – una este datoria publică, celalată este PIB-ul nominal.

PIB-ul nominal a crescut mult mai rapid decât ne aşteptam. Nu ştiu dacă vom ajunge la 50%. Vom vedea când ajungem la 50%. Este o recomandare, nu este o lege. Vom vedea ce se întâmplă atunci.

În sectorul public, la începutul anului, am îngheţat salariile sectorului public, înainte a avea această trecere peste 50%. Nu aici este problema”, a afirmat Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern, întrebat despre cum va proceda în situaţia în care datoria ajunge la 50% din PIB.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt