Să fii sindicalist în România presupune numeroase îndatoriri, dar și venituri pe măsură! Unii șefi ai sindicatelor din Educație și Sănătate câștigă lunar mai mult decât președintele țării! Ce-i drept, din mai multe surse de venit. În plus, datorită unui articol din legea educației, ei beneficiază și de salariul de profesor, chiar dacă nu predau.
Marius Nistor este președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret din 2013. Iar din ’98 este liderul Sindicatului Salariaților din Învățământ București. Potrivit ultimei declarației de avere, Nistor a câștigat anul trecut aproximativ 78.000 de lei pentru șefia Federației Spiru Haret și 72.000 de lei pentru că reprezintă angajații din educație din București. Alți 12.000 de lei s-au adăugat de la CNSLR Frăția, unde este vicepreședinte. Lunar, veniturile sale se traduc în 13.000 de lei.
În plus, Marius Nistor benefiază și de un salariu de 4.000 de lei pe lună ca profesor de fizică, la Liceul Nicolae Iorga din București. Deși nu predă, Legea Educației permite ca șefii de sindicat să fie degrevați de postul didactic pentru că participă la procesul de monitorizare a calității sistemului de învățământ, dar să fie plătiți.
În total, 128 de sindicaliști beneficiază de lege în acest an, scrie Newsweek. Degrevarea poate fi totală – adică să nu predea deloc, ca în cazul lui Marius Nistor – sau parțială. Banii pentru aceste salarii provin din fondurile unităților de învățământ.
Și Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a primit bani ca profesor, deși nu a predat.
Potrivit declarații de avere pe 2021, Hăncescu încasa anual 117.000 de lei ca președinte al FSLI. În jur de 42.000 de lei au venit de la Consiliul Economic și Social, iar 45.000 pentru funcția de profesor la Liceul de Arte Slobozia. Pentru proiectele cu finanțate europeană, a câștigat 30.000 de lei. În total, aproape 244.000 anual. Adică 19.000 de lei lunar, din patru surse de venit.
Trecem la sindicatele din mediul universitar. Anton Hadăr, președintele Federației Alma Mater a avut în 2021 șase surse de venit. Cel mai mare salariu l-a încasat de la Universitatea Politehnica: peste 436.000 anual, pentru predare, activități de cercetare, dar și mai multe proiecte cu mediul privat.Bani au venit și din cele șase comisii de doctorat și una de disertație din care face parte. În total, 541.500 de lei. Anton Hadăr este profesor universitar doctor inginer.
Sănătatea are, de asemenea, lideri de sindicat. Leonard Bărăscu a câștigat în 2021 peste 211.000 de lei ca președinte al Federației Sanitas. Și mai mult de 200.000 de lei ca președinte al CNSLR Frăția. Lunar, Bărăscu încasează de la cele două federații peste 34.500 de lei.
Prin comparație, acum doi ani, președintele țării încasa aproximativ 15.000 de lei pe lun[. Din 2022, salariul lui Klaus Iohannis a ajuns la 25.000 de lei.