Cartierele din Bucureşti unde vine apa caldă în acest an

Cartierele din Bucureşti unde vine apa caldă în acest an

Iarna viitoare va fi mai bine. Şi mai cald. Asta spune primarul general al Capitalei. Totodată, Nicuşor Dan susţine că nu a putut face în doi ani ce nu s-a făcut în 30. Peste 200 de kilometri de ţevi, multe dintre ele ciuruite, trebuie reabilitate, în aşa fel încât sistemul să funcţioneze cum trebuie. Anul acesta, trei tronsoane - care însumează aproximativ 30 de kilometri - ar urma să fie gata.

În total, în Bucureşti 210 kilometri de conducte necesită reabilitare. Proiectul a fost împărţit în cinci tronsoane, iar termenul de finalizare este de patru ani. În 2023 ar urma să fie gata mai multe porţiuni, spune primarul Nicuşor Dan. Prima dintre ele este bucata de 13 kilometri care alimentează blocurile din zonele Calea Rahovei, Calea Ferentari şi strada Mihail Sebastian. 11 kilometri au fost deja finalizaţi.

Lucrările vor începe şi în Colentina şi pe Bulevardul Timişoara. Misiunea este una dificilă, dacă e să ne uităm la starea ţevilor prin care trece apa caldă.

Investiţia în reţeaua de termoficare se ridică la 260 de milioane de euro. 200 sunt bani europeni. Contractele au fost semnate toamna trecută.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt