Carnagiu pe şosea în judeţul Olt

Carnagiu pe şosea în judeţul Olt

Patru oameni au murit, iar alţi trei au fost grav răniţi într-un accident cumplit, în judeţul Olt. Cele două maşini în care se aflau victimele s-au lovit violent după ce unul dintre şoferi a intrat într-o depăşire periculoasă. Martorii spun că circula cu viteză extrem de mare şi că făcea slalom printre celelelte maşini.

Ambii şoferi au murit pe loc. Printre victimele găsite fără suflare se numără şi doi tineri dansatori, membri ai unui ansamblu de căluşari. Vă avertizez că urmează imagini şi detalii cu un puternic impact emoţional!

Drumul Naţional 65, ieşirea din comuna Jitaru. Este locul unde s-a petrecut teribilul accident. Cele două maşini veneau din sens opus. La un moment dat, deşi nu avea voie, unul dintre şoferi a intrat în depăşire. Impactul cu celălalt autoturism, care circula regulamentar, a fost devastator. În cele două maşini se aflau în total şapte oameni.

Martorii au sunat imediat la 112. Când au ajuns la faţa locului, echipajele medicale au găsit patru victime decedate. Alte trei persoane, un bărbat şi două femei, au fost transportate cu răni grave la spitalul din Slatina.

În maşina lovită se aflau trei bărbaţi, doi dintre ei tată şi fiu. Cu toţii erau dansatori ai ansamblului de căluşari de la Coloneşti. Impactul a fost extrem de violent şi nu au avut nicio şansă.

Cel de-al patrulea bărbat care a murit este şoferul celeilalte maşini, cel care a intrat în depăşire. Oameni legii au deschis un dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost blocat ore în şir pe ambele sensuri de mers.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt