Camilla, soţia prinţului Charles al Marii Britanii, testată pozitiv cu SARS-CoV-2

Camilla, soţia prinţului Charles al Marii Britanii, testată pozitiv cu SARS-CoV-2

Camilla, soţia prinţului Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, informează Reuters.

"Alteţa Sa Regală ducesa de Cornwall a fost testată pozitiv cu noul coronavirus şi s-a plasat în autoizolare. Continuăm să respectăm recomandările guvernamentale", a anunţat luni biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa oficială a prinţului Charles.

Camilla, în vârstă de 74 de ani, a contractat noul coronavirus pentru prima dată la doar câteva zile după ce prinţul de Wales, în vârstă de 73 de ani, a fost testat pozitiv pentru a doua oară, săptămâna trecută. În comunicatul de luni, Clarence House nu a oferit actualizări despre starea de sănătate a prinţului Charles şi nici detalii despre starea ducesei Camilla.

Atât prinţul Charles, cât şi ducesa de Cornwall sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19 şi au primit deja şi dozele "booster".

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt