Ca şi Elveţiei, nimeni nu ne dă şanse azi la moţiunea de cenzură; ne vom bate până la ultimul vot - Prima News

Ca şi Elveţiei, nimeni nu ne dă şanse azi la moţiunea de cenzură; ne vom bate până la ultimul vot

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că, la fel ca echipei de fotbal a Elveţiei, nimeni nu dă şanse social-democraţilor la moţiunea de cenzură, dar aceştia se vor bate până la ultimul vot.

“Aseară, alături de alte zeci de mii de spectatori, am văzut ce înseamnă să lupţi până în ultima clipă. Să fii epuizat, dar să crezi până la capăt în şansa ta. Ca şi Elveţiei, nimeni nu ne dă şanse azi la moţiunea de cenzură. Dar ne vom bate până la ultimul vot. Evident, contăm şi pe ratangiul de serviciu Cîţu. Hai, că se poate!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în şedinţă comună, marţi, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată “România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”.

Moţiunea de cenzură a fost prezentată în plenul reunit săptămâna trecută.

Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României ‘spre prăpastie cu o viteză uluitoare’ şi este momentul ca Guvernul Cîţu să plece acasă, se arată în textul moţiunii de cenzură.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share