Acțiunile europene au întrerup luni raliul recent, din cauza reaprinderii tensiunilor dintre SUA și China și a temerilor legate de un Brexit fără acord. După ce a crescut cu circa 14% în ultimele 5 săptămâni, indicele paneuropean Stoxx 600 este, la jumătatea ședinței de luni, în scădere cu circa 0,7%. Indicii principali din Spania și Italia scad cu peste 0,8%, în timp ce CAC 40 (Paris) pierde peste 1%.
Și bursa de la Frankfurt coboară cu circa 0,8%, după ce Reuters a raportat că SUA pregătesc noi sancțiuni împotriva unor oficiali chinezi pe fondul acuzațiilor privind rolul Beijingului în descalificarea unor candidați politici pro-democrație din Hong Kong. “Relațiile SUA-China au fost în centrul atenției anul trecut și la începutul acestui an, iar reîntoarcerea la acest subiect are un impact negativ pentru burse, acestea retrăgându-se de la maximele recente”, spune Connor Campbell, analist financiar la Spreadex, citat de Reuters.