Bulgaria a trecut în zona galbenă. Persoanele nevaccinate intră în carantină la întoarcerea în ţară

Bulgaria a trecut în zona galbenă. Persoanele nevaccinate intră în carantină la întoarcerea în ţară

CNSU a publicat noua listă a ţărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori – roşu, galben şi verde, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19. Bulgaria, una dintre destinaţiile preferate ale românilor, a intrat în zona galbenă, ceea ce înseamnă că doar cei vaccinaţi şi cei care prezintă un test PCR negativ sunt scutiţi de carantină la întoarcerea în ţară. În zona galbenă au trecut şi Serbia, Albania, Slovacia şi Belarus, iar în zona roşie au intrat, printre altele, şi Elveţia, Maldive şi Macedonia de Nord. Noua listă va intra în vigoare începând de duminică.

Principalele modificări survenite sunt:

  • în zona roşie au intrat: Elveţia, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Liechtenstein, Guam, Bahamas, Maldive, Anquilla şi Insulele Saint Kitts şi Nevis;
  • în zona galbenă au intrat:
    -din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Irak şi Argentina;
    -din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Bulgaria, Serbia, Albania, Armenia, Slovenia, Belarus, Japonia, Palestina, Filipine, Mauritius, Timorul de Est, Burnei Darussalam, Guyana şi Bermuda;
  • în zona verde au intrat: Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Insulele Virgine Britanice.

Dacă ţara din care vine persoana respectivă este în zona galbenă, persoana nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Dacă este din zona roşie, fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt