Brad de 15 metri, căzut pe o mașină în mers - Prima News

Brad de 15 metri, căzut pe o mașină în mers

Patru oameni au văzut moartea cu ochii după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau. Incidentul a avut loc pe DN 1, în localitatea prahoveană Azuga.

Autoturismul era în mers în momentul în care bradul, înalt de 15 metri și cu un diametru de 70 de centimetri, s-a prăbușit din senin. Șoferul, o femeie de 32 de ani, și un pasager, de 35, au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Celelalte două persoane care erau în autoturismul zdrobit de copac nu au fost rănite.

Pompierii din Sinaia au tăiat și îndepărtat copacul prăbușit, însă din cauza incidentului, traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri și s-au format cozi pe câțiva kilometri.

foto: facebook.com/Infotrafic Prahova

Total
0
Shares
Total
0
Share