Bill Gates a coborât pe locul al cincilea în topul miliardarilor realizat de revista Forbes

Bill Gates a coborât pe locul al cincilea în topul miliardarilor realizat de revista Forbes

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a coborât o treaptă şi se află pe locul al cincilea, devansat de fondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume întocmit de revista Forbes, informează luni DPA-AFX.

Divorţul dintre Bill Gates şi Melinda French Gates, urmat de împărţirea bunurilor este principalul motiv al coborârii miliardarului în clasament. Gates s-a aflat pe lista miliardarilor încă din 1987 şi este pentru prima dată când coboară sub cea de-a treia poziţie de la lansarea topului prestigioasei reviste.

Compania de investiţii a lui Gates, Cascade Investment LLC (CAS), i-a transferat joi Melindei Gates acţiuni în valoare de 2,4 miliarde de dolari, valoarea netă a averii acesteia ajungând la 5,6 miliarde de dolari. Bill îi transferase deja acţiuni în valoare de 3,2 miliarde de dolari în mai, după ce cuplul a anunţat destrămarea mariajului.

Averea lui Bill Gates valorează în prezent 129,6 miliarde de dolari, în timp ce Zuckerberg, cu 132 de miliarde de dolari, ocupă poziţia a patra.

Potrivit agenţiei guvernamentale Security and Exchange Commission, Melinda a primit, din partea companiei Cascade, 3,3 milioane de acţiuni AutoNation, 2,8 milioane Deere & Co şi 9,5 milioane Canadian National Railway.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt