Bătrâni filmaţi în ipostaze vulnerabile la un azil

Bătrâni filmaţi în ipostaze vulnerabile la un azil

Imagini greu de privit au fost surprinse într-un azil de bătrâni din Sibiu. Vârstnicii au fost filmaţi în ipostaze vulnerabile, murdari şi întinşi pe podea. Imaginile au fost publicate pe reţelele de socializare şi au stârnit mai multe reacţii, mai ales că instituţia a rămas în această săptămână şi fără licenţa de funcţionare. Administratorul azilului se apără şi spune că bătrânii suferă de afecţiuni grave şi nu pot fi controlaţi.

Un bătrân în genunchi care nu se poate ridica, iar un altul întins pe pat, dar murdar din cap până în picioare de fecale. Aceste imagini au fost surprinse chiar în incinta unui azil de bătrâni din Sibiu.

Un bărbat este imobilizat la pat, iar o asistenă încearcă să îl hrănească cu struguri. Numai că acesta este murdar de excremente atât pe mână, cât şi pe faţă. Şi asta nu este tot. Un alt vârstnic a fost surprins întins pe podea, în timp ce pare că are o criză.

Imaginile greu de privit au fost filmate chiar de către o pacientă. Asta susţine administratorul azilului, care se apără şi spune că cei trei bătrâni ce apar în imagini au afecţiuni medicale greu de controlat.

Potrivit acestuia, pacienta care a filmat ar fi internată acum la psihiatrie. Numai că azilul nu are licenţă de funcţionare, asta după ce i-a fost retrasă în această săptămână din cauză ca nu avea avizul sanitar. Şi Direcţia pentru Sănătate Publică a amendat instituţia cu 10 mii de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt