Bătrâneţe cu mâna întinsă

Bătrâneţe cu mâna întinsă

Plini de boli şi suferinzi, bătrânii din Galaţi au stat ore întregi la coadă pentru a depune actele ca să primească ajutoare la energie, lemne sau gaze. Însă, unii au stat degeaba. Nu au avut actele necesare şi vor fi nevoiţi să revină la ghişeu. Totuşi, toţi speră să primească sprijinul financiar. Chiar şi cu acest ajutor, ei se găndesc cu groază cum vor trece de iarna ce va veni.

Bolnavi şi singuri, batrânii din Galaţi au stat ore întregi la coadă pentru depunerea actelor de ajutor social la energie sau încălzire. Unii s-au enervat, în timp ce altora li s-a făcut rău.

La cei 80 de ani, Angela Zaharia are o pensie de 1.000 de lei. Deşi merge în cârje, ea a venit singură la ghişeu să aducă actele. Pensionarii sunt disperaţii pentru că nu mai ştiu din ce să economisească.

Au fost vârstnici care au stat degeaba la rând fiindcă nu au adus toate actele necesare. Funcţionarii nu au soluţii ca să evite aglomeraţia.

Ajutoarele sociale pentru încălzirea locuinţei se dau familiilor cu un venit net lunar pe membru de familie de până la 1.386 lei. În cazul persoanelor singure venitul nu trebuie să depăşească 2.053 lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt