Autorităţile europene au aprobat utilizarea vaccinului Johnson&Johnson ca doză booster

Autorităţile europene au aprobat utilizarea vaccinului Johnson&Johnson ca doză booster

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că vaccinul împotriva COVID-19 al companiei Johnson&Johnson poate fi utilizat ca doză booster pentru persoanele cu vârste de peste 18 ani. Pentru a fi administrat ca doză de rapel, trebuie să fi trecut cel puţin două luni de la administrarea primei doze.

„Recomandarea vine în urma datelor medicale care arată că o doză booster a vaccinului anti-COVID-19 Janssen, administrată la cel puţin două luni după prima doză inoculată la persoane adulte, a determinat o creştere a nivelului anticorpilor împotriva SARS-CoV-2.

Riscul de tromboză în asociere cu o trombocitopenie (STT) sau cu alte efecte indezirabile foarte rare după doza booster nu este deocamdată cunoscut şi face obiectul unei monitorizări atente”, a anunţat EMA într-un comunicat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt