Austeritate, pensii speciale, bani, lupta pentru putere! Dacian Cioloş, la Insider Politic, duminică la 11:00 la Prima TV

Austeritate, pensii speciale, bani, lupta pentru putere! Dacian Cioloş, la Insider Politic, duminică la 11:00 la Prima TV

Dacian Cioloş a fost astăzi prezent în platoul Insider Politic. S-au pus pe masă probleme actuale, probleme care ard astăzi în clasa politică: austeritate, pensii, salarii, vaccin şi vaccinare împotriva Covid -19.

DC: Într-o perioada scurtă, în câteva săptămâni, pensiile speciale vor dispărea. Începem cu parlamentarii şi aleşii locali. La celelalte trebuie să ne uităm mai atent, ca să nu fim în situaţia de a face doar populisme, cum au facut alţii înaintea noastră, care s-au lăudat că dispar pensiile, dar ne-am trezit la CCR cu tot felul de contestaţii.

SZ: PNL?

DC: Nu mai contează ce s-a întâmplat în trecut, atunci noi eram în opoziţie Nu poţi să contruieşti pe mucegai şi putreziciune. Văd că apar eroi acum, inclusiv PSD. Vedeţi vreo ipocrizie mai mare în ţara asta decât PSD, care a introdus pensiile speciale şi care s-a bătut pentru ele şi acum vin şi cer eliminarea.

SZ: UDMR va vota?

DC: Se va vedea la vot cine îşi doreşte eliminarea pensiilor speciale. Judecătorii CCR nu pot să decidă doar pentru că sunt ei înşişi beneficiari de pensii speciale. Trebuie să găsească şi argumente. În Parlamentul European pensia e pe bază de contributivitate.

SZ: Până la Paşte se vor abroga pensiile speciale pentru parlamentari şi aleşii locali?

DC: Da, eu cred că da. Eu nu sunt în Parlament, nu ţine de mine, dar decizia noastră politică asta este. Ca să fie clar pentru toată lumea: pensiile în 2021 vor fi mai mari decât în 2020. Salariul de bază la fel. Nu se taie nimic, totul creşte. Cresc pensiile, cresc salariile, cresc investiţiile care vor crea locuri de muncă. Atunci unde e austeritatea?

SZ: De ce la educaţie avem cel mai mic buget din ultimii 30 de ani?

DC: Şi la educaţie şi la sănătate am nişte semne de întrebare.

SZ: La formarea Guvernului v-aţi exprimat nemulţumirea faţă de numirea lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educaţiei, din partea PNL. Astăzi sunteţi mulţumit de activitatea ministrului?

DC: Eu nu l-aş fi numit şi am dat şi motivele. Vom judeca faptele şi deciziile.

SZ: Veţi vota în Parlament desfiinţarea Secţiei Speciale în ciuda avizului negativ de la CSM?

DC: Mergem mai departe, ne asumăm să desfiinţăm Secţia Specială pentru magistraţi, exact cum în ciuda avizului negativ, s-a mers cu proiectul mai departe, acum trebuie şi desfiinţată. CSM trebuie să se hotărască când a avut dreptate: atunci când au votat împotriva înfiinţării acestei secţii sau acum, când au votat împotriva desfiinţării. Zilele astea am aflat că domnul Berbeceanu este membru PNL. PNL nu a luat Prefectura Bucureşti, deşi putea să o ia.

SZ: Credeţi că vor fi traderi la votul pentru moţiunea simplă?

DC: Nu am emoţii. E o moţiune propusă doar pentru a se afla în treabă PSD. Aşa înţeleg ei să facă opoziţie. Nu mi-am pus problema dacă voi candida la şefia USR-PLUS. După ce vom avea deciza în justiţie a fuziunii vom stabili când vom putea organiza congresul.

SZ: V-aţi vaccina cu un vaccin chinezesc sau rusesc?

DC: M-aş vaccina cu un vaccin autorizat de Autoritatea Europeană a Medicamentului. Nu susţin folosirea vaccinurilor ca armă geo-politică şi ca şmecherie. Eu îndemn autorităţile din România să ia vaccinuri de producţie europeană, care sunt mai sigure.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt