Atacuri furibunde la aproape un an de război

Atacuri furibunde la aproape un an de război

Ruşii bombardează neîncetat Ucraina. Au lansat peste 70 de rachete, patru dintre ele din Marea Neagră. În Herson, o familie a fost ucisă. Forţele ucrainene se tem de un nou atac masiv cu rachete asupra Kievului. Pe fondul noilor ofensive de pe estul frontului, liderii occidentali cer dublarea ajutorului militar pentru Ucraina.

Ruşii au lovit Hersonul cu focuri masive de artilerie. Unul dintre obuze a lovit curtea casei unei familii iar cei trei membrii, un tată, o mamă şi un unchi, care se aflau în interior au fost ucişi. Restul familiei a ajuns la spital cu răni grave.

Atacuri cu rachete au fost fost lansate şi spre Bahmut, oraş aflat în regiunea Donetsk. Au fost avariate cel puţin două clădiri rezidenţiale. Luptele din Bahmut se extind în oraşele şi satele învecinate. Iar puţinii civili rămaşi se pregătesc de ce este mai rău. Unii dintre ei s-au alăturat defensivei pentru a-şi apăra teritoriul.

Preşedintele Ucrainei susţine în continuare că ţara lui are nevoie de mai multe arme pentru a se apăra mai bine în lupta cu noua ofensivă a ruşilor.

Preşedinta Comisiei Europene a afirmat că Ucraina are nevoie de mai multe stocuri militare şi că Uniunea Europeană trebuie să accelereze producţia.

Şi şeful diplomaţiei Uniunii Europene a îndemnat la sporirea şi accelerarea sprijinului militar. Marea Britanie este prima ţară care va furniza arme cu rază mare de acţiune. Iar Premierul Rishi Sunak le-a cerut aliaţilor să-şi dubleze ajutorul militar accordat ucrainenilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt