Atac cu maceta în mai multe biserici din Spania - Prima News

Atac cu maceta în mai multe biserici din Spania

Spania este în alertă după ce un bărbat de origine marocană a ucis un preot și a ranit grav un altul chiar în timpul slujbei. Martorii spun că în timpul atacului a strigat ,Alah e mare” și ,,Moarte creștinilor”. Agresorul a fost reținut și varianta atacului terorist este cea mai plauzibilă. Va avertizez, urmează imagini și informații care va pot afecta emoțional.

Alertați de strigătele de afară, vecinii au văzut îngroziți cum Yasin Kanjaa umbla cu maceta însângerată în plină stradă. Cu doar câteva minute înainte intrase în Biserica Sfântul Isidor din centrul orasului, iar martorii spun că a început să dărâme statuile și crucile din interior. Preotul Antonio Lucena a încercat să îl oprească, însă tânărul marocan de 26 de ani a scos maceta și l-a rănit grav.

Până să vină poliția, atacatorul a avut timp să iasă din biserică și să intre în alt lăcaș de cult, aflat la 300 de metri, unde era în desfășurare slujba de seară. Kanjaa s-a dus direct către preot. Martorii spun că a strigat „moarte creștinilor” și l-a lovit pe acesta cu maceta. Deși rănit, prelatul a fugit afară să strige după ajutor însă atacatorul l-a urmărit și l-a ucis. A încercat să intre și în a treia biserică dar polițiștii ajunși la fața locului au reușit să îl rețină.

Atacatorul a fost identificat rapid. Nu are antecedente penale, însă era în atenția poliției pentru radicalizare jihadistă. Surse din poliție spun că autoritățile analizau posibila lui expulzare.

Comunitatea mulsulmană din zonă este printre primele care au ieșit public să condamne atacul. Chiar la locul tragediei, sute de oameni de toate religiile au venit să își arate indignarea și să țină un moment de reculegere. În oraș trăiesc și câteva sute de români.

Total
18
Shares
Total
18
Share