Ard pădurile în Apuseni

Ard pădurile în Apuseni

Iar canicula face mult rău şi în Apuseni. Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit într-o localitate din Alba şi s-a extins rapid la o pădure de molid aflată în apropiere. Peste 40 de pompieri, pădurari şi civili s-au luptat toată noaptea cu flăcările mari, care au aprins arborii. Oamenii nu au reuşit să le stingă. La Oradea, însă, pompierii au stins flăcările care au cuprins groapa de gunoi a oraşului.

La ALbac, în Alba, căldura extremă a fost una dintre cauzele dezastrului, iar vântul puternic a ajutat, din nefericire, la extinderea acestuia. Deşi pompierii, pădurarii şi civilii au luptat toată noaptea cu flăcările, n-au reuşit să le stingă.
Dimineaţă au fost chemaţi în ajutor încă 24 de pompieri şi 7 soldaţi. Oamenii au venit cu drujbe, motopompe şi unelte de
specialitate. Focul a ajuns în zona Bărăşti - Dărnilosu, la limita localităţii Albac şi se îndreaptă spre oraşul Câmpeni.

Şi la Oradea, pompierii au avut o noapte grea. Un incendiu de proporţii, izbucnit la miezul nopţii, a fost cât pe ce să mistuie în totalitate, groapa de gunoi de la marginea oraşului. Flăcările au cuprins iniţial un spaţiu unde erau depozitate deşeurile reciclabile colectate de pe raza municipiului şi s-au extins cu repeziciune şi la materialele păstrate în împrejurimi. În total, aproximativ 1000 de metri pătraţi de deşeuri s-au făcut scrum. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă, focarul fiind stins după aproximativ o oră si jumătate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt