Arafat: De mâine începem distribuirea primelor 300.000 de teste rapide de antigen la nivel naţional/ Unde au scăzut testele, mai mult este partea de teste la cerere. Partea de testare a simptomaticilor, asta nu are cum să scadă

Arafat: De mâine începem distribuirea primelor 300.000 de teste rapide de antigen la nivel naţional/ Unde au scăzut testele, mai mult este partea de teste la cerere. Partea de testare a simptomaticilor, asta nu are cum să scadă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că de joi va începe distribuirea primelor teste rapide antigen în Unităţile de Primiri Urgenţe şi Camerele de Primiri Urgenţe ale spitalelor, acestea urmând a da rezultate în 15 minute. Arafat a explicat că la nivel european este luată în calcul posibilitatea ca testele rapide antigen să devină instrument de diagnosticare, iar în cazul în care acestea arată prezenţa bolii să nu mai fie nevoie de confirmarea prin test PCR. Arafat a afirmat că a scăzut numărul testelor PCR făcute la cerere, întrucât unele persoane şi-au cumpărat teste rapide pentru a se testa singure. "Unde au scăzut testele, mai mult este partea de teste la cerere. Partea de testare a simptomaticilor, a persoanelor care trebuie sa fie testate, asta nu are cum să scadă pentru că dacă eşti simptomatic, ai nevoie de test", a spus el.

"De mâine începem distribuirea primelor 300.000 de teste rapide de antigen la nivel naţional din cele trei milioane care s-au contractat. Săptămâna viitoare vom distribui încă o tranşă. Asta înseamnă că la nivel de servicii de urgenţă, camere de gardă, spitale, poate chiar la nivelul serviciilor de ambulanţă o să începem să dăm aceste teste, posibilitatea de a testa şi de a obţine un rezultat rapid va fi mult mai mare. Deci testarea va fi mai intensă, mai frecventă, poate şi mult mai mare decât să recoltezi şi aştepţi PCR-ul”, a declarat Raed Arafat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt