Angajaţii din Sănătate vor salarii mai mari

Angajaţii din Sănătate vor salarii mai mari

Sindicaliştii din sănătate organizează proteste în faţa Guvernului timp de trei zile consecutive. Cadrele medicale cer o creştere a salariilor prin care să fie acoperit nivelul inflaţiei, dar şi o finanţare mai mare pentru domeniul sanitar. Sindicaliştii ameninţă că dacă cererile nu le vor fi luate în considerare, ar putea organiza şi o grevă.

,,Vă aşteptăm în piaţă domnule prim ministru. Avem o porţie de frig şi pentru dumneavoastră. Dacă vă pasă, ieşiţi din casă!".Acesta a fost principalul mesaj al sutelor de protestatari din Sănătate care s-au strâns în Piaţa Victoriei. A fost doar prima zi de miting din cele trei anunţate de Federaţia Sanitas. Brancardierii, asistenţii medicali şi restul personalului auxiliar se plâng de salariile mici.

După ce l-au solicitat fără succes pe premierul Nicolae Ciucă la discuţii, sindicaliştii au pornit într-un marş prin faţa mai multor spitale. Sindicaliştii spun că dacă guvernanţii nu le vor lua solicitările în serios vor apela la următoarea formă de protest, greva.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt