Promoțiile la tigăi sau electrocasnice nu țin cont de pandemie! Au demonstrat-o câteva sute de craioveni care sau îmbulzit pe holurile celui mai mare centru comercial din Craiova ca să prindă reducerile oferite de un magazin de electronice. Planurile le-au fost însă stricate de polițiști, care au dat amenzi și au dispersat mulțimea.
Înghesuiți ca sardinele și cu gândul la reduceri, clienții au așteptat inaugurarea unui magazin de electronice. Cmpărătorii n-au mai avut răbdare, astfel că, înainte de ora 9, au format o coadă de câteva zeci de metri.
Pentru că oamenii veneau în continuare buluc în magazin, poliția a fost nevotă să intervină. Agenții au aplicat amenzi de peste 5000 lei.
Reprezentanții mall-ului în care se afla magazinul au explicat că au încercat să asigure distanțarea fizică însă paznicii magazinului nu au mai putut face față oamenilor intrați în febra cumpărăturilor.