Ajutor de stat cu stat la coadă

Ajutor de stat cu stat la coadă

Sunt 60.000 de români care şi-au folosit cardurile de energie, în primele zile de când au fost încărcate cu primii 700 de lei. Însă au apărut şi primele nemulţumiri. După ce au stat la cozi, oamenii au aflat că au nevoie de copii după mai multe documente pentru a-şi putea plăti facturile. Evident, la ghişee s-au format cozi.

Desi autorităţile promiteau că distribuirea cardurilor şi plata facturilor la energie se vor face exemplar, asta nu s-a intamplat. Primii români care şi-au achitat facturile din ajutorul de stat au avut parte şi de o surpriză neplăcută. Atunci când au ajuns la ghişeu, li s-au cerut documente suplimentare faţă de ce au comunicat poşta şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Pentru cei care vor să evite cozile de la ghişeu, există şi varianta unei solicitări de plată online. Pe siteul companiei, utilizatorii trebuie să introducă numele furnizorului sau codul de identitate fiscală, codul cardului, CNP-ul şi să scaneze factura şi buletinul. Dacă toate informaţiile sunt introduse corect, plata se va procesa în cel mult 5 zile. Peste 10% din cei care şi-au utilizat cardul, au făcut-o online.

Cea mai problematică situaţie întâlnită în primele zile o reprezintă diferenţa de adresă dintre buletin şi factura de energie. În acest caz, românii trebuie să solicite furnizorului actualizarea adresei, după care îşi pot achita factura.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt